Terug

Tema 2. Drepturile copilului la Secția de Poliție

Este certă îmbunătățirea situației procedurii speciale privind minorii, mai ales prin faptul că se statuează că „toate comunicările se fac într-un limbaj simplu și accesibil, adaptat vârstei acestuia”, întrucât conferă, într-un mod facil, suspectului/inculpatului minor, posibilitatea de a înțelege ceea ce i se comunică de către organul judiciar, într-un mod specific vârstei lui.

În toate împrejurările copilul va fi informat despre scopului audierii sale, care este importanţa detaliilor incluse în relatarea sa, precum și cu  privire la faptul că declaraţia sa va fi înregistrată. 

Întrebările adresate copilului victimă trebuie să fie clare, precise şi concise, să fie exprimate într-o formă accesibilă acestuia, potrivit vârstei, experienţei, pregătirii şi inteligenţei sale. Simplitatea modului de formulare şi a conţinutului întrebărilor trebuie să fie direct proporţională cu vârsta copilului şi gradul său de dezvoltare, încercând să se focuseze pe câte o singură idee, considerată importantă. Abia după lămurirea acesteia, se trece la un alt aspect ce trebuie, de asemenea, elucidate. 

În această etapă procesuală, a urmăririi penale,  organul de urmărire penală (atât organele de poliție, cât și procurorii) trebuie să țină cont de toate aspectele privind personalitatea minorului, astfel încât procedura să se desfășoare într-un mod facil și cu respectarea principiului soluționării cauzei cu celeritate.

2.1. Dreptul la un avocat

Asistența juridică a suspectului sau inculpatului minor este obligatorie în acord cu prevederile art 90 alin 1 lit a din Codul de procedură penală, în ambele etape ale desfășurării procesului penal. Consecințele nerespectării prevederilor legale privind instituția avocatului în relația dintre acesta și suspect/ sau inculpat sunt diverse, începând cu excluderea probelor (a se avea în vedere Decizia Curții Constituționale din 18 ianuarie 2018) obținute prin încălcarea confidențialității convorbirii dintre avocat și clientul său (art 89, alin. (2) NCPP), până la nulitățile absolute și exprese pentru ipoteze precum nerespectarea obligativității asistării de către avocat a suspectului sau inculpatului când aceasta era obligatorie (art. 90 NCPP coroborat cu art. 281 NCPP, alin. (1), lit. f ).

2.2. Dreptul la un interpret

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale instituie nu doar obligativitatea asigurării accesului la un avocat, dar și la interpret, prin art 6 par 3 lit e, în ceea ce il privește pe suspect/inculpat „dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere – un atare drept constituind un element al dreptului la un process echitabil. Art 105 din Noul Cod de Procedură Penală instituie astfel audierea  prin interpret, în care prezintă pe rând diferite situații avute în vedere de legiutor: premisa pentru acordarea unui interpret – la alin. (1), situația excepțională cauzată de starea de urgență în luarea unei măsuri procesuale, când nu se poate asigura un interpret autorizat – la alin.(2), dar și audierea unei persoane surde, mute sau suro-mute, la alin. (3) – (4). Astfel, potrivit art. 105 NCPP se realizează audierea prin interpret:

(1) Ori de câte ori persoana audiată nu înţelege, nu vorbeşte sau nu se exprimă bine în limba română, audierea se face prin interpret. Interpretul poate fi desemnat de organele judiciare sau ales de părţi ori persoana vătămată, dintre interpreţii autorizaţi, potrivit legii.

(2) În mod excepţional, în situaţia în care se impune luarea urgentă a unei măsuri procesuale sau dacă nu se poate asigura un interpret autorizat, audierea poate avea loc în prezenţa oricărei persoane care poate comunica cu cel ascultat, organul judiciar având însă obligaţia de a relua audierea prin interpret imediat ce aceasta este posibilă.

(3) Dacă persoana audiată este surdă, mută sau surdo-mută, audierea se face cu participarea unei persoane care are capacitatea de a comunica prin limbajul special. În această situaţie comunicarea se poate face şi în scris.

(4) În cazuri excepţionale, dacă nu este prezentă o persoană autorizată care poate comunica prin limbajul special, iar comunicarea nu se poate realiza în scris, audierea persoanelor prevăzute la alin. (3) se va face cu ajutorul oricărei persoane care are aptitudini de comunicare, dispoziţiile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.

Interpretul trebuie să acționeze cu bună-credință și profesonalism, fără a schimba sensul cuvintelor folosite de cel audiat. Legiutorul prevede pentru interpret în cazul interpretării necorespunzătoare sau incomplete și cu rea credință de către acesta a declarațiilor persoanei pe care o asistă pedepse serioase, iar incriminarea este regasită în varianta agravată a infracțiunii de mărturie mincinoasă  - art 273 alin 2 lit c Cod Penal.

Art. 505 reglementează situația persoanelor minore  chemate la organul de urmărire penală. Alin (1) al acestui text normativ statuează: Când suspectul ori inculpatul este un minor care nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, organul de urmărire penală citează părinţii acestuia ori, după caz, pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află temporar minorul, precum şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţie a copilului din localitatea unde se desfăşoară audierea.

             Însă, în ceea ce priveste o atare situație juridică, Curtea Constituțională a României ca constatat existenţa unei discriminări a suspecţilor/inculpaţilor minori care au împlinit vârsta de 16 ani faţă de suspecţii/inculpaţii minori care nu au împlinit încă această vârstă. Având în vedere natura măsurii procesuale în discuţie, Curtea a reținut, prin Decizia nr 102/2018, faptul că trebuie să primeze calitatea de minor a persoanei,criteriul de vârstă fiind unul secundar, care nu poate prevala în raport cu obligaţia de ocrotire şi protecţie pe care statul este dator să o asigure minorilor în temeiul art. 49 din Constituţie. Prin urmare, legiuitorul trebuie să acorde minorilor, indiferent de vârsta pe care aceştia o au în cursul minorităţii, aceleaşi garanţii procesuale în privinţa ascultării şi/sau confruntării realizate de organele de urmărire penală. De aceea, Curtea a reținut  că dispoziţiile legale criticate discriminează minorul cu vârsta de peste 16 ani, acesta fiind exclus de la dreptul de a fi asistat, la orice ascultare sau confruntare, de persoanele prevăzute la art. 505 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Astfel, prin Decizia antemenționată, nr 102/2018 s-a constatat neconstituțională sintagma ”care nu a împlinit 16 ani”, din cuprinsul art. 505 alin. (1) din Codul de procedură penală, neconstituţionalitatea discriminării astfel constatate are drept rezultat accesul minorilor la măsura de ocrotire şi protecţie prevăzută de art. 505 alin. (1) din Codul de procedură penală, indiferent de vârstă.

Un aspect diferit față de reglementarea anterioară o constituie modificarea privind necesitatea citării Direcţiei generale  de asistenţă socială şi protecţie a copilului din localitatea unde se desfăşoară audierea, fiind astfel substituit serviciul de probatiune, „având în vedere agenda încărcată a serviciilor de probațiune, instituție învestită în principal cu activitatea de evaluare a minorilor aflați în executarea unei măsuri educative, respectiv cu sprijinirea instanței de judecată în procesul de individualizare a măsurilor educative aplicabile minorilor. De asemenea, la orice ascultare sau audiere a minorului sub 16 ani, citarea acestor persoane este obligatorie, element procedural diferit față de dispozițiile Codului de procedură penală anterior, prin care citarea persoanelor menționate în lege era lăsată la aprecierea organului de urmărire penală”[i]

Ca urmare a introducerii art. 505 ind. 1 alin. 1 CPP, drept efect al transpunerii Directivei 2016/800, organul judiciar este dator să îi comunice suspectului sau inculpatului minor și:

a) informaţii cu privire la principalele etape ale procesului penal;

  1. b) dreptul ca părinţii sau, după caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul sau un alt adult care este desemnat de minor şi acceptat în această calitate de organul judiciar să primească aceleaşi informaţii comunicate minorului;
  2. c) dreptul la protecţia vieţii private, în condiţiile legii; 
  1. d) dreptul de a fi însoţiţi de părinţi sau, după caz, tutore, curator ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul sau de un alt adult care este desemnat de minor şi acceptat în această calitate de organul judiciar, în timpul diferitelor etape ale procedurii conform prezentei legi;
  2. e) dreptul de a fi evaluaţi prin intermediul referatului de evaluare;
  3. f) dreptul la evaluare medicală şi asistenţă medicală în cazul în care vor fi supuşi unei măsuri preventive privative de libertate;
  4. f) dreptul la evaluare medicală şi asistenţă medicală în cazul în care vor fi supuşi unei măsuri preventive privative de libertate;
  5. g) măsurile preventive ce li se pot aplica, precum şi dreptul ca măsura preventivă privativă de libertate să fie aplicată cu caracter excepţional, potrivit art. 243, perioada pentru care poate fi dispusă şi durata maximă a măsurii preventive privative de libertate, condiţiile pentru prelungirea şi menţinerea acesteia, precum şi dreptul la verificarea periodică a măsurii, în condiţiile legii;
  6. h) dreptul de a fi prezenţi la judecarea cauzei;
  7. i) dreptul la exercitarea căilor de atac, în condiţiile legii” coroborat cu alin. 3 „Informaţiile prevăzute la art. 108, precum şi cele prevăzute la alin. (1) se comunică şi părinţilor sau, după caz, tutorelui, curatorului ori persoanei în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul.”

Este certă îmbunătățirea situației procedurii speciale privind minorii, mai ales prin faptul că se statuează că „toate comunicările se fac într-un limbaj simplu și accesibil, adaptat vârstei acestuia”, întrucât conferă, într-un mod facil, suspectului/inculpatului minor, posibilitatea de a înțelege ceea ce i se comunică de către organul judiciar, într-un mod specific vârstei lui.

Elementele importante, suplimentare față de reglementarea precedentă,  regăsim și în alin. (4), (5) și (6) ale aceluiași articol: „În cazul în care persoanele prevăzute la alin. (3) nu au putut fi găsite sau comunicarea către acestea ar fi contrară interesului superior al minorului sau ar afecta desfăşurarea procesului penal, comunicarea informaţiilor prevăzute la art. 108, precum şi a celor prevăzute la alin. (1) se face către un alt adult desemnat de minor şi acceptat de organul judiciar. În cazul în care minorul nu desemnează un alt adult conform alin. (4) sau adultul desemnat nu este acceptat de organul judiciar, comunicarea informaţiilor se va face către o altă persoană aleasă de organul judiciar, ţinând seama de interesul superior al minorului. În cazul în care circumstanţele prevăzute la alin. (4) încetează, comunicarea se va fac către părinţi, tutore, curator ori persoana în îngrijirea sausupravegherea căreia se află temporar minorul.”

Se au în vedere și prevederile art. 24 al. 3 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care statuează dreptul la informare al copilului - posibilitatea acestuia de a cere şi primi informaţii în legătură cu problema asupra căreia va purta opinia sa, putând fi exercitat şi anterior prezentării spre ascultare; art. 95 al. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

2.4. Aspecte specifice audierii minorilor în fața organului de cercetare penală

În legătură cu locul și modalitatea efectivă  în care se realizează audierea în faza urmăririi penale, dispoziţiile legale în vigoare nu conţin reglementări exprese.

Rezultă necesitatea asigurării unor spaţii adecvate, destinate exclusiv audierii copiilor, fiind indicat ca audierea copilului să nu se facă în biroul poliţistului, loc în care, în mod obişnuit, este permis şi accesul altor persoane, ci într-un spaţiu special amenajat, unde procesul audierii să nu fie intreupt.

Se încearcă evitarea aşteptării îndelungate, contactul cu persoana care audiază trebuie să aibă loc într-un timp cât mai scurt de la intrarea copilului în instituţie, astfel încât să se evite atât aşteptarea un timp îndelungat (dată fiind răbdarea limitată a copiilor), cât şi posibilitatea întâlnirii cu alți participanți la săvârșirea infracțiunii, înlăturând astfel riscul eventualelor influenţe pe care aceştia le-ar putea exercita asupra minorului.

În toate împrejurările copilul va fi informat despre scopului audierii sale, care este importanţa detaliilor incluse în relatarea sa, precum și cu  privire la faptul că declaraţia sa va fi înregistrată. 

Întrebările adresate copilului victimă trebuie să fie clare, precise şi concise, să fie exprimate într-o formă accesibilă acestuia, potrivit vârstei, experienţei, pregătirii şi inteligenţei sale. Simplitatea modului de formulare şi a conţinutului întrebărilor trebuie să fie direct proporţională cu vârsta copilului şi gradul său de dezvoltare, încercând să se focuseze pe câte o singură idee, considerată importantă. Abia după lămurirea acesteia, se trece la un alt aspect ce trebuie, de asemenea, elucidate.

De aceea, este necesar ca organul de cercetare penală să aibă  în vedere informatiile furnizate de referatul de evaluare. În baza articolului 506 Cod procedură penală, în cauzele cu inculpați minori, organele de urmărire penală pot să solicite, atunci când consideră necesar, efectuarea referatului de evaluare de către serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul în a cărui circumscripție teritorială își are locuința minorul, potrivit legii. Aceasta spre deosebire de etapa procesuală a judecătii, când efectuarea referatului este obligatorie, cu excepția cazului în care a fost efectuată în cadrul urmăririi penale.

Instituția referatului de evaluare a fost introdusă prin Legea 356/2006, când a luat locul instituției anchetei sociale. Legea precizată a fost completată completată în anul 2020, ca urmare a transpunerii Directivei 2016/800. Astfel, potrivit legislației speciale care reglementează activitatea serviciilor de probațiune „referatul de evaluare

conține date privind mediul familial și social al minorului, situația educațională și profesioală, conduita generală a minorului, analiza comportamentului infracțional, riscul de săvârșire a unor infracțiuni, precum și orice alte date relevante pentru situația minorului. (…) De asemenea, referatul de evaluare cuprinde și propuneri motivate privind măsura educativă considerată a fi potrivită pentru minor, cu referire la natura și durata programelor de reintegrare socială, precum și alte obligații care pot fi impuse acestuia, în vederea reducerii riscului de săvârșire a infracțiunii.”[ii]

Chiar dacă referatul de evaluare reprezintă un instrument consultativ, acesta poate avea un rol esențial, de orientare în luarea deciziilor juridice, care să permită astfel organului judiciar să aibă în vedere si o eventuală stabilire a cauzelor care au determinta săvârșirea unor infractiuni și pentru a pronunța o hotărâre corespunzătoare vârstei, preocpărilor minorilo, conditiilor sociale cu care acesta se confruntă, în vederea reeducării și a evitării astfel, a recidivei.

„Întocmirea unor evaluări ale minorului superficiale a determinat instanțele noastre judecătorești să caseze anumite hotărâri care s-au mulțumit să aibă în vedere aspecte formale, fără o temeinică investigare a condițiilor de dezvoltare a minorului. S-a hotărât că nu poate fi primită aceeași anchetă socială/referat de evaluare ori de câte ori s-a pornit o urmărire penală. Ancheta socială folosită într-o cauză anterioară, nu poate folosi într-o nouă cauză. Dacă s-ar admite această situație, ar însemna că o anchetă socială poate fi folosită pe toată perioada minoratului.”[iii] 

2.5. Măsuri preventive ce pot fi luate în ceea ce-l priveste pe minor – durată

Măsurile preventive sunt cuprinse în partea generală, titlul V, capitolul I, secţiunea a 8-a (art. 243 şi 244), intitulată "Dispoziţii speciale privind măsurile preventive aplicate minorilor (indiferent că au vârsta între 14 şi 16 ani sau au împlinit 16 ani). Măsurile preventive sunt instituite prin art. 202 alin 4:

  1. a) reţinerea;
  2. b) controlul judiciar;
  3. c) controlul judiciar pe cauţiune;
  4. d) arestul la domiciliu;
  5. e) arestarea preventivă.

 

Se prevede că reţinerea şi arestarea preventivă pot fi dispuse faţă de un minor, în mod excepţional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalităţii şi dezvoltării acestuia nu sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit prin luarea măsurii [art. 243 alin. (2) din Codul de  procedură penală, la stabilirea duratei pentru care se ia măsura arestării preventive se are în vedere vârsta inculpatului de la data când se dispune asupra luării, prelungirii sau menţinerii acestei măsuri [art. 243 alin. (3) din Codul de procedură penală, când s-a dispus reţinerea sau arestarea preventivă a unui minor, încunoştinţarea prevăzută la art. 210 şi 228 se face, în mod obligatoriu, şi către reprezentantul legal al acestuia sau, după caz, către persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul [art. 243 alin. (4) din Codul de procedură penală, regimul special de detenţie al minorilor se stabileşte în raport cu particularităţile vârstei, astfel încât măsurile preventive luate faţă de aceştia să nu prejudicieze dezvoltarea lor fizică, psihică sau morală (art. 244 din Codul de procedură penală).

Odată îndeplinită existenţa condiţiilor generale de luare a măsurilor preventive, organului judiciar îi revine sarcina de a aprecia şi de a alege cu atenţie şi responsabilitate măsura preventivă potrivită personalităţii şi dezvoltării psihice a minorului. Din modul de formulare al art. 243 alin. (2) C. proc. pen. rezultă caracterul excepţional al reţinerii şi arestării preventive şi primatul măsurilor restrictive de libertate. Astfel, recomandabil ar fi să se ia o măsură preventivă mai uşoară (de exemplu, controlul judiciar) şi numai dacă se dovedeşte insuficientă să se dispună o măsură mai severă, privativă de libertate, în vederea conştientizării importanţei vieţii, activităţii sociale şi consecinţelor negative la care se expune minorul în situaţia în care comite infracţiuni.

Organul de politie poate dispune doar măsura preventivă a retinerii pe o perioadă de maxim 24 de ore, în acord cu prevederile art 209 Cod procedură penală, restul măsurilor fiind dispuse fie de procuror, fie de judecătorul de drepturi și libertăți.

2.6. Accesul la asistență medicală

Firește, orice măsură preventivă luată față de minor are în vedere și starea de sănătate, astfel cum învederam, art 505 in d 1 alin 1 lit f instituie dreptul la evaluare medicală şi asistenţă medicală în cazul în care  minorii vor fi supuşi unei măsuri preventive privative de libertate.

Organul de cercetare penală nu se limitează doar la informarea cu privire la acest drept, dar si cu aducerea la cunoştinţă a modului concret în care poate aplica pentru drepturile medicale (în situaţia în care ele nu au fost deja furnizate). Necesitatea referatului de evaluare rezultă și cu privire la această chestiune, organul de urmărire penală fiind necesar a fi informat despre starea de sănătate a minorului.

Totodată, în conformitate cu prevederile art 504 alin. 4) Rezultatele examinării medicale a minorului suspect sau inculpat asupra căruia s-a dispus o măsură preventivă privativă de libertate, efectuate în locul de deţinere, potrivit legii privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului, sunt avute în vedere pentru a aprecia capacitatea acestuia de a fi supus actelor sau măsurilor dispuse în cursul procesului penal.

Verwijzing

Verder leesmateriaal

[1] I.Neagu, M.Damaschin, Tratat de procedură penală, partea specială, ediția a II-a, București: Universul Juridic, 2018, p. 535.

[1] În baza art. 34 alin. (4) Legea 252/2013, structura și formatul standard ale referatului de evaluare se stabilesc prin Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 252/2013, adoptat prin H.G nr. 1079/2013 (M.Of. nr. 5/7.01.2014).

[1] T. jud. Sibiu, dec. pen. nr. 108/1993, în Dr. nr. 8/1994, p. 101 în I.Neagu, M.Damaschin- Proceduri penale special, Partea Specială, ediția a II-a, p. 538.

Opslaan in PDF

U kunt het onderwerp van deze pagina in PDF opslaan door op onderstaande toets te klikken.

Opslaan